Posted in Absurdistan

Afara-i vopsit gardul…

Eram intr-o cafenea, vizavi de America House, acest “centru de afaceri de clasa A” din buricul Victoriei. Cum mai aveam jumatate de ora de omorat, am intrat sa beau o cafea si sa vorbesc la telefon. M-am amuzat putin, privind foiala corporatista care se deslusea din albastra si impunatoarea cladire de sticla. Din strada, ii vazusem pe cativa tineri, cu chipurile albe ca creta, fumand adunati in bisericute in fata cladirii de birouri. Desi separati ca-n sectele scolilor generale, pe fetele tuturor se citea ceva comun: o mare grimasa de scarba. Cred si eu, doar la stat e liber. Pana si la privat, lumea isi ia din zilele de concediu, ca sa-si incropeasca o “mini-vacanta” de 24 ianuarie.

M-am asezat la o masa, undeva mai in spate, cafeneaua fiind deja aproape plina. Din toata harmalaia, ajungeau pana la mine franturile unei conversatii suprarealiste. Personaje: un el si o ea.

El vorbea tare si covingator, de parca tinea o cuvantare la partid. Ceva ce incepea cu: “Deci iti spun, eram la un party si imi tot zambeam cu o tipa. Si na, ii cer numarul de telefon. Ca imi placea de ea! Normal, nu? Si ce sa vezi, frate! Incepe asta sa ma sune, zi dupa zi, nu se mai oprea. Atunci i-am zis ca imi strica energia. Intra in zona mea de lumina si ma scoate din minti. N-am nevoie de d-astea…” Nu imi dau foarte bine seama cum a trecut de la relatarea acestui inceput de aventura esuata la o tentativa de initiere mistica, pe care i-o servea tipei de la masa: “Eu am studiat mult. Poate ai observat ca TOT CE FACEM este predestinat. Poate tu nu ai inca studii si intelegerea necesare, dar toate alegerile facute ne-au adus in acest punct. Azi, 23 ianuarie, tu si eu… aici. Iar eu iti pot demonstra prin vectori cum sta treaba cu Universu’. Iti fac si o astrograma daca vrei! Iti arat chestii pe care tu le banuiesti despre tine. Sigur, nu esti inca la STADIUL de a le vedea. Nu-ti face griji. O sa dobandesti priceperea asta in cativa ani.”

La un moment dat, n-am reusit sa ma abtin. Si m-am miscat putin de pe scaun sa vad cine dracu’ e guru asta de cuvanta in toata cafeneaua. Nu mai zic, ca-l auzeam ce zice de la 4 mese distanta. Un tip aparent normal, imbracat si la sacou plus camasa, de parca se pregatea sa inhate o afacere. Tipa, tunsa baieteste, avea ceva din aerul unei femei gata sa se apuce de un doctorat coordonat de acest guru al vectorilor si al iluminarilor spirituale. Nu am reusit sa-mi dau seama daca incerca s-o agate sau, pur si simplu, cauta noi practicanti in vreo secta dubioasa.

Poate era un simplu deal, din vreo afacere romaneasca, care isi desfasoara activitatea in beciuri si pentru care platesti taxe in euroi, ca sa te prostesti iremediabil. Cand deja ma plictisisem grav de ei, o mai aud si pe asta: “N-ai observat??? Cat de compatibili suntem, chiar din prima secunda, cu unii oameni necunoscuti ???”

Buna sau nu de top sales closing technique? Haha. Nu mai aveam mult timp de pierdut. Aproape terminasem cafeaua, persoana pe care o asteptam trebuia sa apara in vreo 15 minute, asa ca nu mai stateam mult in cafeneaua nebunilor. Deodata, se apropie de mine un pusti, max. 12 ani. Infofolit cu o geaca albastra pana in gat, din imaginea caruia mi-a ramas doar o privire infinit de trista. Imi zice, pe un ton plin de jena: “Domnisoara, puteti sa imi dati niste bani sa imi iau o paine?” Nu stiu cum sa-l descriu, dar e genul de copil de care iti dai seama imediat ca a ajuns pe strazi dintr-o intamplare nefericita. Si ca locul lui nu e acolo. Ma ridic sa caut in buzunarul de la geaca.

Cand vede ca ma ridic, se apropie si mai mult de masa, usor emotionat si parca surprins: “Domnisoara, sunteti foarte draguta!” Mie imi vine sa rad la faza asta. Ma abtin sa nu ii zic ca nu e nevoie de complimente. Dar el adauga: “M-am plimbat prin toata cafeneaua si vreau sa va zic… ca nimeni de aici nu a vrut sa imi dea… Va multumesc frumos!”

M-a apucat o infinta tristete. Nu numai ca avea niste ochi inteligenti si sunt sigura ca, plasat intr-o institutie, ar fi fost capabil sa isi insuseasca o educatie mai buna decat a multora, dar emana si un soi de candoare care te lasa uimit. Mi-a luat banii si s-a dus la ultimele doua mese pe care le mai avea. L-am urmarit putin cu privirea. Nu facea de mult timp asta. Era stanjenit ca le cere oamenilor, dar nu avea de ales. Se apropia cu teama de mesele lor. Am auzit doar un “nu am”, rastit, de la un burtos din spate. Sper sincer ca oamenii astia, din cafeneaua pe care o descriu, nu lucreaza vizavi, la America House. Ca nu-s niste imbuibati de la Cisco, BCR, Samsonite, sau Deloitte, care venind sa-si ia brunch-ul langa o cafeluta, au uitat sa-si ia si bunul-simt cu ei. Pentru ca, in fond, deosebirile dintre unul la sacou care se rasteste in tot localul si o baba care urla in mobil, in mijlocul tramvaiului, sunt minime. Nimeni nu este obligat sa-ti auda povestile pline de baliverne in spatiul public.

Ce ma mira e cat de jenati se simt unii la vederea cate unui om amarat care le cere ceva. De parca le-ar putea pata imaginea. Truth to be told, nici nu ar avea ce sa le strice unora. Din ciclul neaos: Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul. In loc de cursuri de vrajitorii avansate, este mult mai recomandabila o sesiune de reeducare pentru aceste personaje. Un ABC in educatia elementara, sociala, de zi cu zi. Nu exista parafa prestigioasa de aratat cunoscutilor, dar beneficiile se vad in realitatea imediat apropiata.

Advertisements

Author:

Hello! Imi poti scrie oricand la: zigzag22@yahoo.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s