Blog

Posted in Uncategorized

The 80-20 rule

The 80-20 rule can be applied to every aspect of your life, yet it is widely forgotten by many. This is an old principle which says that from 20% of the causes you get 80% of the results.

via The 80-20 Rule: How to use less to be more effective. (3 mins) — Millionaire’s Digest

Advertisements
Posted in Life, Uncategorized

Arianna Huffington. Pledoarie pentru viaţa trăită autentic

Arianna nu are doar un nume elegant, cu consoane duble, o forţă a discursului şi o seriozitate a muncii care se reflectă în reputaţia de care se bucură azi, ci şi o filozofie de viaţă  care te face s-o descoperi ca om şi să te bucuri.

Cartea ei, în engleză Thrive: The Third Metric to Redefining Success and Creating a Life of Well – Being Wisdom, and Wonder, a fost tradusă la noi de Editura Publica şi este o alegere excepţională, acel gen de lectură care provoacă la întrebări esenţiale.

Al 14-lea volum semnat de Arianna Huffington se concentrează în patru secțiuni, care simbolizează şi marile teme ale cărţii: bună stare, înțelepciune, miracol și dăruire.

Jurnalista consideră că succesul adevărat este cel trăit şi acceptat ca echilibru între minte şi suflet, nu cel clişeizat şi ridicat în slăvi, conceptualizat numai în fucţie de profitul sau renumele unui business. Dar pentru a ajunge la cel mai bun echilibru între viaţă şi carieră, între sănătate şi pasiune, oamenii nu trebuie să uite de importanţa măsurii corecte în viaţă, de vocea interioară, şi de alegerile care îi vor defini.

 Cum începe regăsirea de sine?

La doi de ani de la înfiinţarea The Huffington Post şi de la succesul răsunător de pe piaţă, Arianna trece printr-un epidod nefericit, care o face să îşi reevalueze viaţa. Cade din picioare, din cauza extenuării şi a lipsei de somn, urmări ale acţiunilor unui workaholic care pusese pe stand-by toate celelalte aspecte importante ale vieţii.

Şi, practic, Arianna se trezeşte la un nou stil de viaţă. Îşi aduce aminte de învăţăturile mamei sale, o grecoaică crescută în spiritul filozofilor atenieni, care le repeta copiilor să aibă grijă întâi de ei: “cel mai important capital al tău eşti chiar tu însuţi”, pentru că schimbările ar trebui să fie întotdeauna opţiuni spre mai bine.

Am selectat câteva dintre cele mai interesante gânduri ale Ariannei, cu care am rezonat din prima:

Pe termen lung, doar banii şi puterea sunt ca un scăunel cu două picioare- poţi să stai aşezat o vreme, dar, în cele din urmă, te vei răsturna cu el. Şi din ce în ce mai mulţi oameni care au foarte mult succes se răstoarnă.

 

Rolul leadershipului este, până la urmă, acela de a te face să vezi vârful aisbergului înainte ca acesta să lovească Titanicul.

 

O economie sănătoasă nu înseamnă numai alocare de capital, ci şi de talent.

 

Când suntem numai minte, lucrurile pot deveni rigide. Când suntem numai inimă, se poate naşte un haos. Folosite separat, conduc la stres. Când sunt folosite împreună însă, cu inima conducându-ne prin empatie, iar cu mintea călăuzindu-ne cu ajutorul concentrării şi a atenţiei, devenim o fiinţă armonioasă.

Cartea în sine este o invitaţie la un nou mod de a privi timpul din viaţa ta. Deşi poate părea paradoxal, Arianna nu încurajează cultura suprasolicitării, a conectării digitale 24/7, a muncii până cazi la pământ, când deşi ai dobândit succesul, nu mai ai cum să te bucuri de el.  

Găseşti şi multe exemple interesante cu ce se întâmplă în culturile occidentale, prin companii de top, despre implementarea unui stil de viaţă care lasă loc şi bucuriilor personale, precum şi sănătăţii ca un tot armonios.

Aşa cum scria Arianna, necrologurile noastre nu sunt niciodată despre cât de mişto ne făceam prezentările în PowerPoint, despre câte e-mail-uri sau clienţi aveam, despre bani şi şedinţe business. Viaţa, care rămâne după ce plecăm, este despre lucrurile care ne încântă. Ce ne face să râdem, cine sunt prietenii noştri, amintirile şi familia, precum şi pasiunea şi curajul de a trăi autentic. Constanta “foame de timp” e un semnal de alarmă că nu ne prioritizăm bine acţiunile, moment în care e nevoie de soluţii şi de asumarea unor decizii care să ne reîntoarcă pe pista corectă de alergare. Iar cartea Ariannei e plină de învăţături trăite până la capăt.

Lots of love către Editura Publica, care tot timpul surprinde plăcut! Găsiţi cartea aici, o lectură tocmai bună de o duminică ploioasă, lângă o cafea caldă.

 

 

Posted in Life, Uncategorized

Chestionarul lui Proust – varianta short

Principala trăsătură a caracterului meu: O curiozitate imprevizibilă. Sunt un fel de licurici.

Calitatea pe care o prefer la un bărbat: Oh! Trei S-uri :)) Simţul umorului, sinceritatea, spontaneitatea care nu te lasă să fii plictisitor.

Calitatea pe care o prefer la o femeie: Curaj, bunătate, eleganţa care se reflectă din interior spre exterior.

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Loialitatea, nebunia, simţul umorului, personalitatea.

Principalul meu defect:  Sunt mai multe, Proust! :)) Înţepenesc în obsesii. Şi proiectez caracteristici care nu există (din alea bune!) asupra oamenilor.

Ocupaţia mea preferată: Să mă amuz. Funny talks with my brain.

Visul meu de fericire: Liniştea de a fi atât de bine încât să nu vrei să schimbi nimic la viaţa  ta.

Care ar fi cea mai mare nefericire a mea: Moartea sau boala celor dragi, neputinţa de a ajuta pe cineva în suferinţă.

Ce-aţi vrea să fiţi?  Cea mai bună versiune a mea. Un om cu cât mai puţine regrete.

Ţara în care aş vrea să trăiesc: Sunt mai multe, mă îndrăgostesc zilnic de o imagine sau de o stare.

Culoarea preferată: Verde, albastru, plus altele – depinde şi aici de mood.

Floarea preferată: Să văd: maci, levănţică. Să primesc: cred că orice, mai puţin garoafă. Cea mai sinistră şi boring floare din câte există…

Pasărea preferată:  Greu de ales între pasărea colibri, piţigoi, pescăruş.

Prozatorii mei preferaţi:  Aoleu, sunt cam mulţi. Ce îmi vine acum în minte: Cortázar, Sábato, Cărtărescu, Gheorghe Crăciun, Exupéry , Saul Bellow, Nabokov, Calvino.

Poeţii mei preferaţi: Gellu Naum, Mircea Ivănescu, Ioan Es.Pop, Radu Vancu.

Pictorii preferaţi: Şi aici mai mulţi. Îmi plac diverse detalii. Pădurile lui Klimt. Imaginaţia lui Dalí. Apa sau câmpul cu maci de la Manet. Albastrul lui Van Gogh. Satira lui Goya.

Eroii din viaţa reală: Câţiva oameni care au murit.

Ce detest cel mai mult: O groază: ipocrizia, răutatea, conformismul ca prostie – a gândi şi a face ca alţii pentru a părea interesant-, prejudecăţile de tot felul, lipsa de originalitate şi incorectitudinea.

Personajele istorice pe care le detest cel mai mult: Cele contemporane, din politică.

Darul natural pe care-aş vrea să-l am: O nesimţire senină. Să îmi pese mai puţin.

Cum aş vrea să mor: La sfârşitul unei vieţi în care am lăsat amintiri bune celor din jur.

Starea de spirit actuală:  Nerăbdare 🙂

Greşeli care-mi inspiră cea mai multă indulgenţă: Naivitatea, uituceala.

Deviza mea: Leave this world a little better than you found it.

Posted in Life, Uncategorized

De ce să lucrezi într-o companie românească?

De vreo lună şi un pic, am schimbat jobul. Asta înseamnă că am renunţat la viaţa în companie, aşa-zisul mediu “serios şi corporatist”, pentru a păşi într-o agenţie de publicitate. Fac parte dintre norocoşi pentru că nu am experimentat poveştile de groază pe care le aud la alţii, despre “oribila” viaţă “9 to 6”, cu oameni scorţoşi şi imposibili, care trăiesc la lumina neonului şi nu îşi salută sau respectă angajaţii. Timpul petrecut la RisCo mi-a schimbat modul de a privi lucrurile. Cred că şi eu am avut câteva prejudecăţi cu privire la aceste subiecte, pe care experienţa trăită m-a învăţat să le las la uşă.

Dar am înţeles câteva lucruri importante:

1. Echipa este un aspect esenţialindiferent de domeniul în care lucrezi

Aici am găsit nişte oameni veseli şi calzi. Am învăţat să ne bucurăm de rezultate, să creştem, să ne susţinem. Departamentul în care am lucrat era unul dintre cele mai atipice. 🙂 Se ştia că MK & PR-ul râde de dimineaţa până seara, că e mai nebun, că trăieşte în lumea newsletterelor, a Facebook-ului, a campaniilor de vânzări, a imaginilor şi a cuvintelor.

Colegialitatea a însemnat un ajutor constant şi o dorinţă de implicare pe care o regăseam la fiecare membru din echipă. Pentru că e un cuvânt mare şi înseamnă un infinit de lucruri: a îţi păsa dacă unui coleg nu îi reuşeste ceva şi a îl ajuta “chiar dacă nu este treaba ta”, a sta lângă un grafician până când terminaţi proiectul şi îl verificaţi de n ori, şi chiar până la a te lupta pentru o idee,  când circumstanţele te pot afecta a doua zi.

Recunosc că sunt un om care îşi doreşte să găsească fair-play, onestitate, lipsă de lene, răutate şi invidii în cadrul unei echipe. Cred că pentru a reuşi, ai nevoie de o echipă dinamică, cu membri diferiţi, dar care se completează şi sprijină reciproc. Că e nevoie de pasiune pentru ceea ce faci, dar şi lipsă de aroganţă. Toate lucrurile astea mi s-au confirmat când am înţeles cât de frumoasă e colaborarea şi ce rezultate poate aduce. Atât profesional, cât şi personal.

2. Comunicarea există numai când managerii construiesc un dialog autentic cu angajaţii

Sunt foarte rare locurile de muncă despre care poţi să zici că au oameni relaxaţi şi prietenoşi, deschişi la dialog, în loc de şefi “despotici”, care urlă în dreapta şi în stânga.

RisCo e genul de loc care îţi oferă o surpriză mai mult decât plăcută. Lucrând cu ei, am văzut ce înseamnă să ai un manager căruia îi pasă de angajaţi. Am înţeles presiunea conducerii unor echipe şi că uneori trebuie să o iei de la capăt, chiar şi de cinci ori, pentru a reuşi ce ţi-ai propus şi a îi conduce pe oameni spre împlinirea unor performanţe.

N-a existat moment în care să am o nelămurire şi managerul să nu mă ajute. N-a existat o zi în care să vreau să discut sau să propun o idee, iar e-mail-ul trimis să nu se concretizeze într-o întâlnire. Unul dintre cele mai frumoase lucruri a fost că a existat întotdeauna timp pentru angajaţi şi gândirea unor evoluţii personale. De fiecare dată când am spus un mulţumesc, mi s-a întors un simplu “cu plăcere”. Am râs atât de mult în şedinţe, încât nu le-am văzut niciodată ca pe o obligaţie sau o spaimă.

Cred că e o şansă reală să stai pe lângă oameni care îşi iau în serios rolul de manageri. Le observi stilul, felul în care aduc energie într-o încăpere, modul de  a gestiona şi motiva echipe, deschiderea spre dialog şi oameni. Trăsături fără de care nici nu ai putea ajunge să conduci nişte oameni, în adevăratul sens al cuvântului.

3. Munca pe care o faci este cea mai bună recomandare

Plasarea fiecărui angajat în rolul care i se potriveşte cel mai bine este un angajament sigur spre succes. Însă sunt convinsă că efortul şi dedicarea personale au un cuvânt greu de spus.

Mi-a plăcut ce am făcut şi am cerut să fac şi ce nu intra în fişa postului. Unul dintre cele mai amuzante lucruri a fost faptul că nu aveam nici măcar o lună la ei şi le-am trimis şefilor un e-mail cu sugestii legate de conturile de social media. Nu ştiam cum vor reacţiona, dar mi-am asumat nebunia. :))  N-a trecut mult timp şi am primit votul lor de încredere.

Cel mai bun feedback a venit din răsplata tuturor serilor în care, nici ajungând bine acasă, continuam să muncesc şi să postez până la ora 10 PM. Pe scurt, să îmi pese, pentru ca rezultatul final să ajungă să mă surprindă şi pe mine. Pentru că nu este uşor să creşti de 9 ori like-urile unei pagini, fără a investi un ban în publicitate plătită.

Am avut un spaţiu în care să scriu peste 800 de articole, să fac social media şi tot felul de nebunii online, să mă implic în reclame, să cresc pagini ca pe nişte copii, să fac scripturi video, să asist la discuţii manageriale sau interviuri de angajare, la o masă unde managerii ştiau cum să lucreze cot la cot cu angajaţii.

Pentru cine nu ştie cu ce se ocupă RisCo, intraţi pe site-ul lor. Veţi afla informaţiile care vă interesează despre companiile din România, în cel mai scurt timp posibil.

Vă invit să îi alegeţi pe ei, pentru că acolo lucrează oameni tineri, care zâmbesc 24/7, angrenaţi într-o poveste care luna aceasta împlineşte 5 ani pe piaţa soluţiilor de business.

La Mulţi Ani, RisCo Business Intelligence!

O mică parte din amintirile frumoase pe care le păstrez:

BeFunky

Eu recomand oricui să lucreze într-o companie de genul, mai ales dacă este tânăr şi la început de drum. Te căleşte şi te pune faţă în faţă cu nişte situaţii interesante, nu numai profesionale, ci şi de dezvoltare personală.

Poate că e momentul să lăsăm în urmă prejudecăţile despre companiile autohtone. Ce ar fi să apreciem mai mult poveştile născute la noi, pe pământ românesc? Mirajul companiilor străine, care vin în România să facă din studenţi nişte sclavi în call-centere, nu mai impresionează pe nimeni. Ce mai contează investiţia în mobilierul care arată bine când tânărul ăla moare lent pe un scaun, cu cearcăne kilometrice la ochi şi zero speranţă în viitor?

Să oferim un vot de încredere companiilor româneşti, în care se respectă contractele de muncă, evaluările şi promovările profesionale, iar mentalitatea “sclav pe plantaţie” nu a reuşit să distrugă sistemul de valori. Ne salvăm când credem în oameni, nu în numere.

Posted in Absurdistan

Afara-i vopsit gardul…

Eram intr-o cafenea, vizavi de America House, acest “centru de afaceri de clasa A” din buricul Victoriei. Cum mai aveam jumatate de ora de omorat, am intrat sa beau o cafea si sa vorbesc la telefon. M-am amuzat putin, privind foiala corporatista care se deslusea din albastra si impunatoarea cladire de sticla. Din strada, ii vazusem pe cativa tineri, cu chipurile albe ca creta, fumand adunati in bisericute in fata cladirii de birouri. Desi separati ca-n sectele scolilor generale, pe fetele tuturor se citea ceva comun: o mare grimasa de scarba. Cred si eu, doar la stat e liber. Pana si la privat, lumea isi ia din zilele de concediu, ca sa-si incropeasca o “mini-vacanta” de 24 ianuarie.

M-am asezat la o masa, undeva mai in spate, cafeneaua fiind deja aproape plina. Din toata harmalaia, ajungeau pana la mine franturile unei conversatii suprarealiste. Personaje: un el si o ea.

El vorbea tare si covingator, de parca tinea o cuvantare la partid. Ceva ce incepea cu: “Deci iti spun, eram la un party si imi tot zambeam cu o tipa. Si na, ii cer numarul de telefon. Ca imi placea de ea! Normal, nu? Si ce sa vezi, frate! Incepe asta sa ma sune, zi dupa zi, nu se mai oprea. Atunci i-am zis ca imi strica energia. Intra in zona mea de lumina si ma scoate din minti. N-am nevoie de d-astea…” Nu imi dau foarte bine seama cum a trecut de la relatarea acestui inceput de aventura esuata la o tentativa de initiere mistica, pe care i-o servea tipei de la masa: “Eu am studiat mult. Poate ai observat ca TOT CE FACEM este predestinat. Poate tu nu ai inca studii si intelegerea necesare, dar toate alegerile facute ne-au adus in acest punct. Azi, 23 ianuarie, tu si eu… aici. Iar eu iti pot demonstra prin vectori cum sta treaba cu Universu’. Iti fac si o astrograma daca vrei! Iti arat chestii pe care tu le banuiesti despre tine. Sigur, nu esti inca la STADIUL de a le vedea. Nu-ti face griji. O sa dobandesti priceperea asta in cativa ani.”

La un moment dat, n-am reusit sa ma abtin. Si m-am miscat putin de pe scaun sa vad cine dracu’ e guru asta de cuvanta in toata cafeneaua. Nu mai zic, ca-l auzeam ce zice de la 4 mese distanta. Un tip aparent normal, imbracat si la sacou plus camasa, de parca se pregatea sa inhate o afacere. Tipa, tunsa baieteste, avea ceva din aerul unei femei gata sa se apuce de un doctorat coordonat de acest guru al vectorilor si al iluminarilor spirituale. Nu am reusit sa-mi dau seama daca incerca s-o agate sau, pur si simplu, cauta noi practicanti in vreo secta dubioasa.

Poate era un simplu deal, din vreo afacere romaneasca, care isi desfasoara activitatea in beciuri si pentru care platesti taxe in euroi, ca sa te prostesti iremediabil. Cand deja ma plictisisem grav de ei, o mai aud si pe asta: “N-ai observat??? Cat de compatibili suntem, chiar din prima secunda, cu unii oameni necunoscuti ???”

Buna sau nu de top sales closing technique? Haha. Nu mai aveam mult timp de pierdut. Aproape terminasem cafeaua, persoana pe care o asteptam trebuia sa apara in vreo 15 minute, asa ca nu mai stateam mult in cafeneaua nebunilor. Deodata, se apropie de mine un pusti, max. 12 ani. Infofolit cu o geaca albastra pana in gat, din imaginea caruia mi-a ramas doar o privire infinit de trista. Imi zice, pe un ton plin de jena: “Domnisoara, puteti sa imi dati niste bani sa imi iau o paine?” Nu stiu cum sa-l descriu, dar e genul de copil de care iti dai seama imediat ca a ajuns pe strazi dintr-o intamplare nefericita. Si ca locul lui nu e acolo. Ma ridic sa caut in buzunarul de la geaca.

Cand vede ca ma ridic, se apropie si mai mult de masa, usor emotionat si parca surprins: “Domnisoara, sunteti foarte draguta!” Mie imi vine sa rad la faza asta. Ma abtin sa nu ii zic ca nu e nevoie de complimente. Dar el adauga: “M-am plimbat prin toata cafeneaua si vreau sa va zic… ca nimeni de aici nu a vrut sa imi dea… Va multumesc frumos!”

M-a apucat o infinta tristete. Nu numai ca avea niste ochi inteligenti si sunt sigura ca, plasat intr-o institutie, ar fi fost capabil sa isi insuseasca o educatie mai buna decat a multora, dar emana si un soi de candoare care te lasa uimit. Mi-a luat banii si s-a dus la ultimele doua mese pe care le mai avea. L-am urmarit putin cu privirea. Nu facea de mult timp asta. Era stanjenit ca le cere oamenilor, dar nu avea de ales. Se apropia cu teama de mesele lor. Am auzit doar un “nu am”, rastit, de la un burtos din spate. Sper sincer ca oamenii astia, din cafeneaua pe care o descriu, nu lucreaza vizavi, la America House. Ca nu-s niste imbuibati de la Cisco, BCR, Samsonite, sau Deloitte, care venind sa-si ia brunch-ul langa o cafeluta, au uitat sa-si ia si bunul-simt cu ei. Pentru ca, in fond, deosebirile dintre unul la sacou care se rasteste in tot localul si o baba care urla in mobil, in mijlocul tramvaiului, sunt minime. Nimeni nu este obligat sa-ti auda povestile pline de baliverne in spatiul public.

Ce ma mira e cat de jenati se simt unii la vederea cate unui om amarat care le cere ceva. De parca le-ar putea pata imaginea. Truth to be told, nici nu ar avea ce sa le strice unora. Din ciclul neaos: Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul. In loc de cursuri de vrajitorii avansate, este mult mai recomandabila o sesiune de reeducare pentru aceste personaje. Un ABC in educatia elementara, sociala, de zi cu zi. Nu exista parafa prestigioasa de aratat cunoscutilor, dar beneficiile se vad in realitatea imediat apropiata.

Posted in Branduiala, Uncategorized

Decalogul unui brand solid, nu solitar

Unul dintre paradoxurile vremurilor noastre este ca toti vor un branding uluitor, cu care sa sparga gura targului, dar putini inteleg ce este un brand sau cum se contruieste. Multi au impresia ca daca trantesc un logo, au 2-3 idei in minte, si folosesc cele mai pompoase cuvinte pentru a incleia un continut demn de niste megalomaniaci, publicul ii va crede pe cuvant. Dar lauda de sine nu miroase a bine. Cel putin, nu pentru mult timp.

Well… putem sa ii invinuim pe oameni ca vor “altceva” si ca nu simt nevoia sa devina clienti? Doar suntem in 2017, totul se intampla la cateva click-uri, si comunicam mai mult in online. In 3 secunde, orice utilizator iti poate lasa un hate review pe pagina, te poate injura si poate demonta orice imagine vrei sa construiesti despre tine. Nu esti un brand “care ofera cele mai bune, cele mai tari, cele mai rapide, cele mai inovatoare, cele mai uimitoare, cele mai folosite produse”… ci doar un alt brand care se lupta cu alte mii de brand-uri de pe piata, ca sa se faca auzit si remarcat. Daca le livrezi oamenilor minciuni, pregateste-te sa auzi niste adevaruri care dor!

De la “a te face auzit” pana la “a fi ales” de catre un public este drum lung. Iar calatoria aceasta se traduce prin multa munca, rabdare si, cred eu, bunul-simt de a trata lucrurile ca si cum ai fi client al propriului brand. Din ciclul “ti-ar placea de tine daca te-ai intalni maine pe strada”, intrebarea se muta la nivelul: “as cumpara ceva de la mine… sau as spune ca citesc pe site o serie de balarii?”.

Citesc o carte interesanta, “Killer Differentiators- 13 strategies to grow your brand”, si care, desi este mai veche, atinge cu mare precizie niste probleme de actualitate, oferind solutii esentiale pentru cresterea unui brand.

No brand’s land…

Autorii cartii mentioneaza ca cea mai mare prejudecata a unui business owner este neincrederea ca lucrurile care au functionat pentru brandurile mari o sa serveasca si intr-o afacere medie sau mica. Autorii afirma ca branding-ul este matematica simpla, si ca 1+1 va face mereu 2, fie ca esti B2B, B2C, business asiatic sau european, mare sau mediu.

Ce este de facut? Pasul unu: sa incerci, pentru ca succesul poate fi reprodus! Nu uita ca cei care sunt giganti azi au fost si ei candva mici: “every big, successful brand started as a small, struggling start-up” . Vezi doar istoria unor nume precum Coca-Cola, Microsoft, IBM,Toyota, Intel, McDonald’s etc.

Decalogul invingatorilor

Cf. “Killer Differentiators- 13 strategies to grow your brand”, exista 10 reguli dupa care se joaca branding-ul autentic:

#1: Perceptia inseamna realitate

Branding-ul are loc nu in lumea reala, ci in mintea consumatorului. Tot ce crede mintea ca este adevarat va fi considerat astfel. Asa ca autorii atrag atentia ca batalia din branding nu se da numai in campul “cine ofera cel mai bun produs”, ci si in cel “cine ofera cea mai buna perceptie asupra unui produs”.

Cum poti sa intri in mintea consumatorului? Sa faci un mic exercitiu de imaginatie: sa stii ce vrea un consumator din 2017, sa ai oameni tineri in echipa, care aduc idei fresh, si sa fii gata sa renunti la “vechi si testat”.

Lasa-ma cu frazele de epopee in bannere, cu publicitatea amarata si seaca, cu aceleasi texte constipate, puse ca sa ai ceva acolo. Consumatorul anului 2017 zice: “Ofera-mi ceva de care am nevoie. Si spune-o repede si funny”.  Daca iti plictisesti publicul, nu va da nici doi bani pe ce ai de zis.

#2 Norocul ii surade celui care este primul

Eh, asta e grea… Este de preferat sa fii primul de pe piata care aduce ceva. Un produs, o idee, o oferta, o garantie… Pentru ca daca ajungi sa joci in liga celor care sunt deschizatori de drumuri, stabilesti apoi si regulile. Iar clientii vor  veni la tine pentru ca vor sa aiba statut. Este simplu: toti viseaza sa fie de partea celor care “fac regulile” , ka-ching! 🙂

Nu cred ca trebuie sa descoperi scobitoarea electronica pentru asta. Dar poti gandi moduri, cu ajutorul tehnologiei, sa le oferi oamenilor beneficii mai rapide. Sau sa creezi oferte uimitoare, odata la x luni. De ce nu le dai niste cadouri personalizate, care sa te faca primul, din cercul tau de competitori, care nu apartine unui brand zgarciob, ce doar CERE actiuni repetate de la clienti?

Da-le un gadget, ceva la moda, si o sa vezi cum fac coada sa te asculte si  sa-ti vaneze postarile din online. Este si o buna forma de “word of mouth”. Parca uiti ca ti-a sosit tarziu coletul de la brandul x si iti amintesti doar ca “bai, ce cadou mi-au facut aia de la ALTEX” sau “ia uite ce mi-a dat eMAG”…

Romanul se lauda, iubeste chilipirurile, reducerile, dar cel mai mult ideea de “a castiga nefacand nimic”. Cati mai joaca azi la Loto? Si cati se cred urmatorii miliardari americani, cu filozofii demne de urmatorul Steve Jobs? You see my point.

#3 just Focus

Iti trebuie un brand care alearga dupa un iepure castigator, nu zece. Si, in nici un caz, nu in acelasi timp! Cand stii care este USP-ul tau (unique selling proposition), atunci sa ai si pretentii de rezultate!

Daca tu, ca brand, nu ai idee ce vrei sa aduci nou in lume si doar orbecai prin bezna “adjectivelor pompoase”, care definesc si produsele altor branduri, nu te mira ca n-ai vanzari astronomice din marketing.

Nu esti unic daca o iei pe aceleasi carari batatorite de altii. Nici daca crezi ca “merge si asa”, sau ca “succesul si vocea de brand” apare dupa 10 ani in care n-ai spus nimic relevant pe piata. Ca tasneste de undeva, ca o noua optiune pe Facebook, si tu vei da like pentru ca vei vedea ce mare si cunoscut esti in news feed.

 #4 Diferentiaza-te sau vinde ieftin

Daca clientii tai nu vad o diferenta intre tine si competitori, ei vor alege MEREU sa cumpere de la cei care VAND MAI IEFTIN. Daca nu te diferentiezi prin altceva, batalia se va da in jurul preturilor date serviciilor!

5# Foloseste-te de PR pentru a creste un brand

Advertising-ul este ce spui tu despre tine: desigur, numai lucruri bune si marete. PR-ul si media este ce spun altii despre tine si asta ofera CREDIBILITATE. Solutie?

Investeste in parteneriate, in aparitii media, in evenimente. Du-te peste tot, informeaza-te si leaga prietenii, da share si la postarile altora, lasa-te de hatereala sau lene.

Iesi din bula “sunt cel mai bun, nu pierd timpul la evenimente” pentru ca este o iluzie. Nu numai ca nu esti cel mai bun, dar nimeni nu stie cine esti (!!!), pentru ca nu ai prezenta in media. Trimte-ti oamenii buni in lume, fa-ti conexiuni, inspira-te din ce fac altii si abia apoi incearca sa aduci o nota originala brandului tau.

#6 Alege-ti un nume memorabil

Incearca sa dai brand-ului tau un nume original si usor de retinut. Altfel, iti va fi foarte greu sa intri pe piata. Daca clientii tai obosesc spunand numele companiei tale, nu cred ca vei avea vreo putere in comunicarea online!

#7 Fii consecvent

Clientii nu aleg branduri schizofrenice. La fel cum se intampla cand avem o relatie cu un om, ne place sa credem ca putem avea incredere in acea persoana. Regula se aplica si in ceea ce priveste relatia brand-public. Daca mereu imi promiti ceva si nu imi dai, cum sa te (mai) cred? Daca timp de 4 luni imi oferi un continut care imi placea si apoi il schimbi, de ce sa mai revin pe pagina ta? Daca una promiti in reclama si cand trec de landing page vad ca n-am nici o reducere, de ce sa cumpar? Ma crezi idiot/ idioata?

Consecventa se refera la CE comunici si la CUM comunici atat in online, cat si in offline.

#8 Fa-ti dusmani, nu prieteni

Uita-te la ce fac competitorii tai si transforma-te in adversarul lor. Gandeste-te cum poti sa lupti contra produselor oferite de ei, prin crearea altora mai bune si mai eligibile de catre public.

#9 Fii pregatit sa lansezi un al doilea brand

Pentru ca brandurile lupta si impotriva standardelor create de timpurile in care traim, se expun la o moarte sigura si lenta. Trebuie sa fii mereu gata sa aduci ceva nou, sa lansezi un produs care sa se alinieze cu asteptarile actuale ale pietei.

#10 Spune-mi o poveste valoroasa

Am pus eu la #10, tinand cont ca storytelling-ul este primul pe lista tendintelor din marketing-ul digital, din ultimii ani, iar cartea citata a aparut in 2008. Da, fara o poveste interesanta, cu greu poate un brand sa consolideze o comunitate. Acest lucru se vede cel mai bine in social media.

Normal ca daca esti Coca-Cola mereu vei avea milioane de like-uri la o postare cu o simpla briosa si tanarul fericit care soarbe dintr-un pai infipt artistic in sticla de Cola. Dar daca esti un brand care vinde usi glisante, motoare, cursuri de specializare, date, sau mai stiu eu ce… atunci e chiar naspa!

Munca este de 5 ori mai grea. Trebuie sa fii mereu conectat, sa postezi cu regularitate, sa faci un continut care sa raspunda nevoilor si intrebarilor unor oameni, nu unui “profil abstract de cumparator de usi”, wtf is this? Poate iti imaginezi ca trebuie sa scrii un articol despre cum sa isi monteze usa mai usor. Well, nu! Poate ca reusesti sa le bagi 2-3 din astea pe gat, dar nu va prinde.

Mai bine le spui ca traiesc mai mult daca au o casa confortabila (cauta si tu un studiu din afara!), sau faci un articol in care le prezinti idei de design interior, optiuni exista si netul este cel mai mare ajutor pe care il ai. Secretul este sa tragi cu ochiul la lucrurile care ne fac pe toti sa dam click, sa citim ceva pana la capat, sa credem ca am aflat ceva util pentru a ne imbunatati existenta. Arata-te oamenilor ca tu, brand cu pagina de Facebook, ai trecut de stadiul “poze cu matza, urasc ziua de luni” sau “vai, poze in care ma mir ca a nins”.

Se poate! Doar “necessity is mother of invention”, nu? Si nu uita ca un brand nu exista fara un public.

brand-ethics
Posted in Uncategorized

Fii un om care urca scarile!

Toata lumea stie ca este mai greu sa urci scari decat sa le cobori. Tocmai de aceea oamenii le si evita zi de zi sau se complac, fara sa isi puna prea multe intrebari, in calda lor rutina. Uitati-va putin in jur la urmatoarele paradoxuri:

  • cati oameni se inghesuie pe scarile rulante si cat de putini oameni urca, in liniste si incredibil de singuri, scarile;
  • cati oameni se baga in fata la cozi, aruncand coate celor din spate, si cati stau cu decenta si verticalitate, asteptandu-si randul;
  • cati oameni trantesc un e-mail in scarba si cati propun un dialog;
  • cati oameni sunt dipusi sa depuna un efort mai mare si cati vor doar ca totul sa fie “repede si simplu”.

De curand, mi-am dat seama ca analogia se potriveste si in ceea ce priveste sfera profesionala. Poate ca m-am maturizat in ultimii ani, sau poate ca doar m-am plictisit de aceleasi atitudini si clisee pe care le intalnesc.

Cred ca este foarte usor sa arunci in joc cartea indiferentei. Sa faci mereu acelasi lucru. Sa fii gata sa arati cu degetul, sa gasesti hibe, minusuri, sa spui “nu” si “dar”, iar apoi, cand esti tras la raspundere, sa te complaci in scuze care invoca mereu “regulile”, “timpul”, sau banalul “n-am stiut, nu este vina mea”.

26167-mark-twain-quote-keep-away-from-people-who-try-to-belittle-your

Este greu sa urci scarile. Mai intai trebuie sa iti doresti. Intotdeauna poti alege sa ramai in acelasi punct in care te aflai si ieri, pentru ca “ieri” a fost sigur, iar “maine” este incert. Urcatul scarilor presupune vointa, rezistenta la stres, dorinta de mai bine, alaturi de doze mari de efort, timp, daruire. Vei obosi si vei transpira, dar odata ajuns sus vei fi un pic mai “calit”cu munca, mai puternic, mai viu.

La job, oamenii care urca scarile nu sunt doar colegii care vor sa fie mai buni in ceea ce fac. Sunt cei care isi doresc sa creasca, cei care pun intrebari, cei care gandesc pentru si in acord cu o echipa.

Sunt oamenii care stiu sa aprecieze munca altui coleg, o idee buna, un succes comun la fel de mult ca pe unul individual. Deseori incearca sa repare greselile, pentru ca cred in dezvoltare si autodidacticism. Asadar, este un noroc sa lucrezi cu un om caruia ii pasa. Acel cineva care iti da un feedback cand ai nevoie de unul, omul care se ridica de pe scaun si te ajuta, chiar daca lui “nu ii iese nimic”.

De cealalta parte, ii intalnim si pe cei care stau toata ziua in coconul lor de aroganta si indiferenta. Ei stiu, dar nu dau si altora decat daca “trebuie”.  Ei “au nevoie”, vor “acum”, si nu impart timpul cu altii. Cei care s-au vandut pentru corporatistul slogan: Time is money and you don’t matter that much.

Trasaturile acestea se transfera si la un nivel ierarhic superior, facand diferenta intre un simplu director si un manager cu abilitati de lider. In toate echipele din care am facut parte, am observat acelasi lucru. Oamenii au nevoie de cineva care sa ii mobilizeze, sa ii inspire, gandind strategic si incluziv, motivand astfel echipa sa cladeasca ceva. Nu ajungi la un etaj inalt sarind treptele sau urcandu-le cu ochii inchisi. Degeaba vegetezi pe un scaun de piele daca pe insula ta oamenii nu vin cu intrebari si propuneri.

Nici daca echipa te refuza, daca tot ea nu se simte aparata si destul de importanta pentru iti a merita atentia sau expertiza. Un sef obisnuit nu isi poate apara echipa pentru ca, in primul rand, nu accepta greseala. Aflandu-se intr-o sala de sedinte, in care CEO-ul companiei intreaba de ce nu a iesit proiectulomul obisnuit sa coboare scari nu isi asuma nimic. El nu greseste, cel mult “stie, dar nu a pus in practica”, “a spus si el acelasi lucru candva”, lasand insa echipa sa “faca ce vrea”.

Un astfel de director nu va creste vanzarile, motivandu-i pe oameni sa dea mai mult la job, la fel cum nici nu va aduce multe solutii. Este insa un veteran la capitolul acceptarii problemelor. Cand un om din echipa nu performeaza pe masura asteptarilor CEO-ului, tace malc si da din cap, aprobator, ca si cum “vinovatul” i-ar fi un strain, nu un om care se afla sub stricta lui observatie.

In schimb, un manager adevarat reprezinta o echipa. Chiar si cand feedback-ul e prost, proiectul s-a dus dracului, iar oamenii n-au produs cat s-a cerut. Se ridica de pe scaun si spune: “Intr-adevar, nu a mers. Voi vorbi cu echipa si vom gasi o solutie. Data viitoare vom face mult mai bine.” Daca angajatii sunt certati de CEO pentru ca ceva nu a functionat, nu sta pe scaun si, in nici un caz, nu se gandeste la propria imagine lezata. Intervine cu o solutie si propune calea amiabila de mijloc. Nu este usor sa ai curaj, la fel cum nu este nici usor sa iti asumi consecintele sau responsabilitatile pana la capat. Dar daca nu o faci tu, in calitate de manager, cine crezi ca o sa raspunda?

Pentru ca oamenii nu vor creste si nici nu te vor accepta. Inteleptii si sfatosi sunt foarte buni la privit meciul de pe banca. Dar cei care sunt obositi, murdari si loviti la genunchi, de la zecile de cazaturi sunt doar cei care l-au jucat. Cei care vor sa joace o fac pentru echipa, pentru ca pun incredere in scopul final, nu in rezultatele momentului. Daca jobul tau se rezuma la un salariu si o titulatura, daca iti place rutina, daca nu ai incasat niciodata un pumn petru altcineva, daca nu te-ai bucurat pentru altii… atunci se prea poate sa iti placa sa cobori scari.

Lucreaza cu oameni carora le pasa si de altii, nu numai de ei. Fii acolo pentru un coleg care vrea sa termine un proiect.  Ofera-te sa ajuti nu pentru a fi ajutat la randul tau, ci pentru ca vrei. Intotdeauna inveti mai mult cand participi.

Vor fi seri cand vei inchide ultimul biroul, dar macar esti multumit de cum ai incheiat ziua. Lauda-i si incurajeaza-i pe oameni cand au reusit sa creasca. Sacrificiile costa timp, insa recompensele sunt mai frumoase cand iti dai seama cat ai muncit pentru ele. Pentru ca Time is not money. Time is the people around you and they do matter. 

La ultima conferinta la care am fost, mi-a ramas foarte bine intiparita in cap o situatie. Pe scena se afla o doamna frumoasa, blonda, care ne prezenta campanile reusite de la Vodafone, precum si rezultatele transformate in cifre mari si fani. Avea talent de public speaker si punea multa pasiune in cuvintele care ii conturau povestea. Cineva de la masa se trezeste, inainte s-o asculte cu atentie, sa bage un comentariu de hater: “Cine mai e si pitipoanca asta blonda?” M-am uitat crucis si am stiut ca a gresit. Undeva pe la mijlocul discursului, tipa de pe scena se opreste si ne zice: “Vreau sa va asigur ca acest proiect nu ar fi reusit daca nu o aveam langa mine pe colega mea. Ea s-a ocupat de idee, de intreaga campanie, si a dus-o pana la capat. Vreau sa o aplaudam.

Colega de care vorbea statea la o masa, undeva pe la mijlocul salii. Mi-am dat seama atunci ca este vorba de gestul unui coach. Al unui lider care stie sa isi aprecieze colegii. Pe “prostii” aia care stau  in umbra si lucreaza. Multi vor doar premiile si lumina reflectoarelor, sa fie in topul cautarilor pe Google, si banii. Putini inteleg ca frumusetea muncii se naste din dialogul intre oameni.

Cand nu iti pasa, cand nu oferi solutii, cand nu aperi o idee sau pe un om, cand pui timpul tau pe primul loc, cand vezi doar raul, atunci cobori scari. Ajungi un hater trist, singur, cu pretentii de om doct, ce se ascunde sub o titulatura.

De ce nu incepi ziua prin a aprecia munca altora? De ce nu esti mai modest, mai altruist, mai implicat?  Invata sa urci scari, alaturi de oameni si pentru oameni.

Subiectul este explicat mai bine in urmatorul video, care vorbeste foarte misto despre ce inseamna leadership-ul.

Weekend inspirat,

D.